Omega VI

7 Februarie 2011

SUA, New York, 21 februarie 2029, ora locala 17:50

Ivanici traversă cu paşi măsuraţi trotuarul de la intrarea sudică a parcului Washington Square. Maşina era acolo, chiar peste drum, în faţa bisericii Judson Memorial, în ciuda semnului de parcare interzisă. Zâmbi satisfăcut şi traversă Washington Square South, ignorând claxonul răguşit al unei dube cu însemnele unei biblioteca lipite pe ea. Se opri pe celălalt trotuar în dreptul limuzinei şi îşi aprinse o ţigară. Geamul fumuriu al limuzinei se lăsă puţin şi din interior răzbătu până la el o voce neutră:
– Nu doriţi un Camel?
– Eu fumez numai Gitanes, răspunse Ivanici într-o engleză impecabilă.
“Formalităţile” fiind făcute, portiera se deschise cu un declic abia auzit şi spionul rus intră. Coldstone ciocăni în geamul mat dinspre sofer şi maşina se puse în mişcare în direcţia East River. Înăuntru domnea mirosul subtil şi plăcut al unui deodorant de maşină de calitate amestecat cu aroma dulceagă de tutun bun şi Ivanici se destinse fără să vrea. Se întrebă ce primă impresie îi face vicepreşedintelui american în acel moment. Irelevant – decise după o clipă de contemplare. Îşi scoase pălăria şi îl salută pe Coldstone:
– Bună seara, domnule vicepreşedinte. Cum aţi reuşit să scăpaţi din Washington?
– Un eveniment monden, răspunse politicianul uşor neliniştit.
– Ador capitalismul, zâmbi Ivanici. Mă credeţi, nu-i aşa, domnule vicepreşedinte? De-asta am şi ales să lucrez cu voi…
Ochii mici şi vicleni scrutară un timp lumea exterioară ce se derula prin geamul fumuriu. Era o seară friguroasă dar animată. Iarna nu părăsise încă metropola dar, în ciuda gerului şi a zăpezii, Lower Manhattan era ticsit de oameni. Mjoritatea păreau studenţi.
Maşina virase deja la stânga pe Washington Square East şi acum rula cu viteză moderată pe University Place, către Union Square. Circulaţia era lejeră. Zăpada dădea încă dureri de cap. Lumea prefera să-şi ţină maşinile în garaj iar autobuzele circulau până la ore târzii. Trecură pe pângă un grup de tineri beţi purtând toţi geci sport cu aceleaşi trei litere greceşti pe spate: delta, sigma şi pi. Rusul văzu în ei desfrâul capitalismului. Lui Coldston i-ar fi evocat petrecerea unei frăţii după un meci norocos de football dacă n-ar fi fost atât de stresat de neobişnuita întrevedere.
Ivanici îşi dezlipi ochii de la animaţia oraşului şi îl privi pe Coldstone.
– Cum mai merg treburile pe la Casa Alba, domnule vicepreşedinte? Tot cu probleme ştiinţifice vă bateţi capul? Sincer să fiu, sunt puţin cam îngrijorat. De câte ori Pentagonul a colaborat cu Casa Albă pentru astfel de proiecte, cineva a avut de suferit. Fiii soldaţilor voştri din Vietnam şi acum mai au de tras de pe urma prafurilor şi a gazelor pe care le-aţi împrăştiat în junglă. Cei care-i împuşcau pe fraţii noştri sârbi nu-o duc nici ei prea bine. Uraniul ăla al vostru nu prea le-a priit..
– Te asigur că de data asta nu mai e vorba de nici o armă, făcu vicepreşedintele o încercare. Profesorul Goldberg ar prefera să moară decât să facă rău cuiva…
Ivanici slobozi un hohot de râs prea teatral ca să fie credibil şi apoi spuse:
– Ce faci, domnule Coldstone? Vinzi castraveţi grădinarului? Aşa aţi zis şi când ilustrul vostru profesor Goldberg a creat întregul revoluţionar sistem de menţinere a vieţii pentru Colonia Lunară. Acum ciolanele a peste 70 de oameni de ştiinţă din peste 8 naţiuni putrezesc anaerob în cel mai scump cimitir construit vreodată, pe fundul Mării Liniştii, pentru că sistemul a colapsat subit şi din cauze necunoscute. Ne-au murit acolo cei mai buni savanţi din toate domeniile ştiinţei, inclusiv lingvistică. Ciudat este că numărul victimelor americane nu a trecut de doi, oricât v-aţi străduit să demonstraţi contrariul. V-aţi zis că viaţa unui pilot de Atlantis şi a unui geolog anonim sunt un preţ acceptabil pentru dominaţia pe plan mondial în toate domeniile ştiinţei…
– Astea sunt pure speculaţii, protestă Coldstone. Goldberg n-a avut nici o legatură cu tragedia aia…
– Tragedie?… pufni spionul. Tragedie e atunci când un om îşi pierde viaţa într-un accident de maşină. Ceea ce s-a întâmplat pe lună e o calamitate. Şi dacă profesorul a avut sau nu vreun amestec, asta vom mai vedea. Deocamdată zi-mi, mai bine, pe unde îşi mai face veacul şi la ce proiect revoluţionar mai lucrează?
Coldstone tresări. Acum urmau afacerile “murdare”. Îşi aminti brusc de ce este acolo, împreuna cu spionul rus şi simţi un junghi adânc în inimă. Nu-i era frică de lege, de închisoare şi nici măcar de moarte. Dar nu putea să rişte viaţa lui Sharon sau a micuţului David. Să se ducă dracului şi binecuvantata Americă, şi sfânta Lojă Masonică, şi George, şi bătrânul Albert si tot…
– Undeva în Colorado, murmură într-un târziu, întorcând privirea de la Ivanici şi privind în gol prin sticla fumurie. Îşi scoase stiloul şi măzgăli ceva pe o bucată de hârtie.
– Astea sunt coordonatele. Proiectul îl ştie toată lumea. E suficient să urmăreşti ştirile. De altfel, preşedintele tău a şi votat împotriva lui deci nu e o necunoscută pentru voi.
Ivanici luă hârtia, îşi aruncă ochii pe ea apoi apucă bricheta din fildeş expusă în bar şi îi dădu foc, lăsând-o apoi să se mistuiască de tot în frapiera. Mintea sa antrenată memorase deja coordonatele. Îşi aprinse o altă Gitanes folosind aceeaşi brichetă în timp ce studia reacţiile vicepresedintelui.
– Sper ca asta e suficient ca să staţi departe de familia mea, îl ţintui Coldstone cu privirea.
– Să văd ce pot face, rânji rusul.
Coldstone bătu în geamul care-i despărţea de şofer. Maşina viră la dreapta pe 14th Street şi se opri. Ivanici îşi puse pălăria şi deschise portiera.
– Mi-a făcut plăcere să colaborez cu dumneata, domnule vicepreşedinte. Salutări domnului Willkinson din partea mea, zise, ştiind că preşedintele nu va primi niciodată salutările. Spune-i că ne vom revedea curând.
Cu aceste cuvinte ieşi din limuzină, închise portiera şi se îndreptă agale către agitaţia din Union Square şi luminile Broadway-ului. Coldstone îl urmări cu privirea până când se pierdu în mulţime apoi coborâ geamul dinspre şofer şi spuse:
– Eric, voi face o plimbare pe jos. Eşti liber până la ora 10. Ne vedem la Majestic.
– Desigur, domnule vicepreşedinte. Pot să vă reamintesc că în mai puţin de-o ora începe gala şi…
– Nu o să întârzii, îl întrerupse Coldstone. Iau un taxi.
– Preabine, domnule, zise şoferul şi coborâ pentru a-i deschide portiera, în timp ce, conform regulamentului, degetul lui apăsa discret un buton de pe o mică telecomandă din buzunar, transmiţând astfel celei mai apropiate unităţi a Serviciilor Secrete semnalul “oficial al Statului fără escortă”. În acelaşi timp localizatorul din ceasul de la mâna vicepreşedintelui se activă silenţios. 

(Va urma…)

Anunțuri

8 răspunsuri to “Omega VI”

  1. […] altă ordine de idei, în Dallas (Texas!!!) a nins ca-n Canada iar eu am publicat capitolul VI din Omega pe Cronici. Lectură […]

  2. Ooo, deci comiți literatură! Ia să ne luăm un mic răgaz ca să citim… 🙂

  3. Carmen Negoita said

    Mi-a plăcut mult. Uite că oricât aş încerca să critic ceva, nu prea am ce la acest capitol. Cred că te-ai aplecat cu mai multă atenţie asupra lui. Bravo! Ţine-o tot aşa! 🙂

  4. bogdan said

    vreau și eu ceas d-ăla cu tot cu servicii de pază 🙂

    fain. aștept continuarea 🙂

  5. Interesant…abia aştept continuarea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: